Unul dintre avantajele de a lucra ca profesionist în domeniul serviciilor de curățenie este că afli sau descoperi pe cont propriu o mulțime de trucuri care îți pot fi de ajutor acasă. De pildă, câteva dintre aceste ponturi se referă la utilizarea banalului detergent lichid de vase.
În principiu, detergentul de vase sub formă lichidă este unul dintre produsele cele mai sigure pentru utilizare. Ingredientul principal (în afară de apă) este reprezentat de surfactanți, substanțe care facilitează eliminarea grăsimilor și a resturilor de mâncare. De asemenea, detergenții lichizi de vase au avantajul de a nu irita pielea, fiind foarte puțin corozivi.
La ce poate folosi, așadar, detergentul de vase din bucătărie, în afară de scopul inițial pentru care a fost creat, acela de a curăța vesela murdară?
Curăță parchetul
Ei bine, paleta de utilizări include majoritatea zonelor dintr-o casă, începând de la parchet. Dacă nu aveți sau nu vreți să folosiți o soluție specială pentru podele, detergentul de vase poate fi o soluție foarte eficientă, cu observația că va trebui diluat destul de mult, deoarece este formulat pentru a degresa, nu pentru a curăța praf. Așadar, puneți doar echivalentul a una-două linguri de detergent într-o găleată cu apă și folosiți cu încredere mopul. (O cantitate prea mare de detergent va lăsa reziduuri lipicioase pe parchet.) De asemenea, stoarceți bine mopul înainte de a șterge podeaua, pentru a feri parchetul de umezeală.
Scoate petele
Detergentul de vase poate fi folosit pentru a scoate petele de pe haine – mai ales cele de ulei sau mâncare, inclusiv de pe țesături delicate precum lâna sau mătasea. Puneți o cantitate mică de detergent nediluat direct pe pată, întindeți-l bine pentru ca acesta să pătrundă în interiorul fibrelor și folosiți programul de spălare cu temperatura cea mai ridicată potrivită pentru rufele respective. Pentru țesături fine, puteți folosi o soluție slab concentrată de detergent – cam o lingură la 3 litri; scufundați țesătura în soluția respectivă și spălați delicat, la mână, timp de un minut, apoi limpeziți cu apă.
Înlocuiește alte soluții de curățare
Practic orice suprafață din casă, la fel ca și aparatele electrocasnice, poate fi curățată cu detergent de vase, inclusiv geamurile. Cel mai bine este să folosiți un recipient vechi cu pulverizator, pe care să îl umpleți cu apă caldă și puțin detergent; agitați bine și gata, aveți o soluție de curățat! Nu uitați să ștergeți apoi suprafața respectivă cu o cârpă umedă și să o uscați cu un șervet curat.
Tot așa pot fi curățate fronturile mobilierului de bucătărie, operațiune pe care ar trebui să o faceți periodic pentru a evita acumularea de murdărie, suprafețele de gresie, mobilierul de grădină, dar și geamurile foarte murdare. În acest caz, veți avea totuși nevoie să utilizați, la limpezire, o soluție specială pentru geamuri, altfel este posibil să rămână urme.
În general, detergentul de vase este potrivit pentru orice operațiune de curățare care implică eliminarea grăsimilor: filtrele aparatului de aer condiționat și cele de la hotă, precum și bijuteriile pot fi curățate prin scufundarea într-o soluție cu apă caldă și detergent, urmată, eventual, de folosirea unei perii.
Scoate petele de pe covoare
Și petele de pe covor pot fi scoase cu o soluție – de data aceasta una mai concentrată – cu detergent de vase. Amestecați o lingură de detergent cu două căni de apă caldă și folosiți o cârpă curată bine umezită pentru a tampona pata, până când aceasta dispare, apoi limpeziți cu o cârpă curată și apă și uscați cu un șervet.
Înlocuiește șamponul!
Detergentul de vase poate fi o soluție excelentă și pentru cei care merg în excursii în natură, deoarece înlocuiește cu succes săpunul și șamponul, mai ales dacă este vorba de o formulă fără parfum (sau de una pentru spălatul biberoanelor). Astfel, nu va mai fi nevoie să transportați mai multe recipiente cu diferite soluții.